Online business: Cum poți ajuta atunci când ești ajutat

În business, vot fi momente când vrei să fii ajutat. Ai nevoie de cineva care să te „propulseze” într-un fel, care să te ajute cu ceva – chiar și cu un sfat. Să spunem că găsești acea persoană – la un moment dat – și cu ajutorul ei obții ceea ce îți dorești și ceea ce te-a interesat. Dar ajungi în situația în care te simți oarecum obligat, față de aceea persoană. Şi tu, de regulă, nu ai fost pus în situații de genul ăsta. Va să zică, ajungi în faza în care nu știi cum să procedezi când ești ajutat. Dar spre bucuria noastră, a tuturor, există internet. Şi dacă tastezi pe internet „Cum poți ajuta atunci când ești ajutat” o să găsești răspunsul imediat.

Online business

Presupunem că deții un site și vrei să obții un interviu de la un expert avizat. Ai de gând să informezi lumea cu privire la un subiect anume. Pentru a obține informațiile de care ai nevoie, intenția ta, în primă fază, este să contactezi un expert în domeniu, să-l convingi să îți accepte o invitație, să-i explici ce ai de gând să faci, și eventual să concretizezi, împreună cu el, proiectul pe care l-ai început.

Să presupunem că-ți iese din prima. Expertul acceptă, tu obții informațiile de care ai nevoie, toate bune și frumoase până la un moment dat… când să spunem că totul s-a terminat – din punct de vedere al colaborării. Ajungi la momentul la care trebuie să-i mulțumești că te-a ajutat. Dar cum să-i mulțumești? Dându-i bani? Făcându-i promisiuni? Care o fi cea mai bună metodă de a mulțumii un om care te ajută în astfel de situații?

Să știi că omul care acceptă să te ajute, fără să-i promiți ceva înainte, acceptă din două motive: (1) pur și simplu îi face plăcere, (2) este conștient că intenția ta este tot de a ajuta. În cazul de față intenția ta era să-ți ajuți publicul cu informații valoroase livrate de un expert în domeniu. Şi el știa asta, pentru că tu ai avut grijă să-i explici de la bun început ce dorești de la el.

Pe lumea asta sunt milioane de experți buni: și din punct de vedere al meseriei, dar și din punct de vedere al omeniei. Poate succesul unora se datorează doar simplului fapt că doresc să împărtășească lumii lucruri valoroase, chiar și fără a cere nimic în schimb.

Cel mai mare beneficiu pe care, „oamenii care te ajută”, îl au, atunci când sunt prezenți într-o oarecare formă, pe blogul sau pe siteul tău, este că sunt expuși publicului tău. Ei nu vor putea fi expuși niciodată, publicului tău, decât dacă tu le vei da ocazia! Deci ei oricum vor câștiga, dar indirect. Prin urmare, ceea ce faci tu este să oferi beneficii tuturor. Tu vei putea posta pe site conținut nou, expertul va câștiga simpatia publicului tău, iar publicul va câștiga rezolvarea unei probleme, sau aflarea unui răspuns.

O variantă directă, de a răsplăti „expertul”, pentru ceea ce a făcut pentru tine, este să-i faci reclamă. Adică, în postarea respectivă (fie că este material video, audio sau text), spui sau scrii, undeva, lucruri despre el: cine este, ce a făcut, unde poate fi găsit, ce carte a scris, ce produs a conceput etc.

Totul va depinde de tine și de felul cum vrei să pui problema.

O altă variantă, de a ajuta atunci când ești ajutat, este să te înțelegi cu omul care te-a ajutat dinainte să se fi întâmplat ceva. Adică să faci cu el un deal. Puteți ajunge chiar să concepeți un produs împreună. Totul este posibil! Cât timp conveniți la cea mai bună variantă de afacere, pentru amândoi, nu văd care-i problema?

Există și posibilitatea să plătești. Altfel spus, să-i dai bani celui care te va ajuta. Dar varianta asta este de evitat. Înțelegerile între oamenii care vor să ajute alți oameni se pot face și fără bani! Deci dacă el te ajută într-un fel, și tu îl ajuți în alt fel, amândoi aveți de câștigat. Nu trebuie să-i dai bani! Banii se vor face, de ambele părți, sub alte forme – mult mai plăcute și mult mai recomandate.

Cam așa poți ajuta când ești ajutat. Şi din câte observi, fără prea mari bătăi de cap.