Avantajele unui blog

Toți cei care încă se mai gândesc dacă au sau nu motive să își facă blog, au acum la dispoziție toate argumentele necesare care să-i lămurească în privința deciziei lor. „Care sunt avantajele unui blog? De ce să îmi fac blog? Cu ce mă poate ajuta el? Ce oportunități pot avea dacă voi încerca?” Acestea sunt întrebările de la care vom pleca și pe baza cărora vom discuta…

Blog

Cu ajutorul blogului ai posibilitatea să împărtășești, celorlalți, bucuriile și pasiunile tale.

Vrei să-ți trăiești bucuriile alături de familie, prietenii și amici? Dacă da, înseamnă că ești un om cu sufletul deschis, pregătit, oricând, pentru a comunica și socializa.

Presupunem că pasiunea ta este fotografia: faci poze din pură pasiune. Dacă faci fotografiile din pură pasiune, exact ca și cum ai desfășura o activitate care te relaxează, la un moment dat, vei avea dorința să împărtășești și celorlalți, frumusețea lucrurilor văzute de tine. Cel puțin așa ar fi normal… Asta în cazul în care nu ești un fotograf „mai special” care dorește să țină frumusețea lucrurilor văzute de el, doar pentru el. Ideea principală este că poți transmite tuturor, bucuriile și pasiunile tale, fără să fii constrâns de nimeni și de nimic.

Îți poți perfecționa calitățile de orice fel…

Scris

O vorbă veche spune că „repetiția este mama învățării”. A repeta înseamnă a te perfecționa. Cu cât lucrezi sau exersezi mai mult, cu atât probabilitatea de a-ți îmbunătății performanțele va fi mai mare… Exersând arta scrisului, îți poți descoperi noi calități. Nu ai nevoie de cine știe ce talent nativ. Ai nevoie doar de o provocare: provocarea de a încerca să faci lucrurile cât mai bine posibil.

Cum alții au reușit, și tu la rândul tău ai ocazia să reușești. Trebuie doar să îți dorești să fii mai bun. Iar ca să fii bun, trebuie să îți antrenezi mintea. Mintea antrenată te ajută să te exprimi mai ușor. Exprimându-te ușor, vei înțelege mult mai bine potențialul capacităților tale intelectuale; și tot așa, până când te vei convinge, cât de practic și util este blogul în evoluția ta ca om.

Poți lega noi prietenii.

Prietenie

În general, dialogul reprezintă factorul determinant în evoluția naturii umane. A fi comunicativ înseamnă a avea capacitatea de a stabili ușor relații cu ceilalți. Dacă ești pregătit să dialoghezi, înseamnă că ești dornic să evoluezi.

  • Legând noi prietenii, îți poți dezvolta abilitatea de a comunica.
  • Poți deveni cunoscut, sau după caz, celebru.
  • Fiind un om prietenos, personalitatea ta poate aduna la un loc mii de oameni cu aceleași pasiuni și calități.

Te poți promova online.

Promovarea este un alt aspect de stimulare în motivarea ta pentru ați face un blog. Blogul este mijlocul de comunicare cu ajutorul căruia îți poți promova liber calitățile. Dacă vrei să intri în această lume, vei avea la dispoziție toate instrumentele necesare pentru a realiza lucrurile pe care ți le dorești. Îți trebuie doar motivație, determinare și ambiție. Instrumentul de bază în dezvoltare propriei afaceri, sau după caz, a propriei persoane, este la dispoziția ta:

  • Poți promova produse.
  • Poți promova idei.
  • Poți promova afaceri.
  • Poți promova persoane.

Ai posibilitatea să fii în permanentă legătură cu familia și prietenii.

Mama şi copilul

Internetul a devenit cel mai lipicios serviciu posibil. Este atât de lipicios încât lumea nu se mai poate dezlipi de el. Orele petrecute în fața calculatorului ne transformă viața într-o adevărată plăcere. În principiu, el este un lucru bun, dar asta nu înseamnă că nu are și părți proaste. Faptul că este un serviciu din ce în ce mai accesibil, nu poate decât să ne bucure, dar cum spuneam, având și părți proaste, ideal ar fi să avem mare grijă ce facem.

Într-o lume perfectă, interesele personale ar trebui țintite doar către lucrurile bine intenționate. Pe internet, unul din aceste lucruri bine intenționate se identifică sub denumirea de platformă blog. Intenția acestei platforme este să ajute utilizatorul (în cazul nostru, bloggerul) să transmită cât mai ușor, informațiile pe care dorește să le împărtășească:

  • Blogul permite păstrarea legăturii cu familie și prietenii, oriunde și oricând (cu excepția câtorva locuri mai ”speciale” – prietenii care au rămas fără barcă, internet, semnal, apă și mâncare, știu ei mai bine).
  • Cu ajutorul internetului, blogul oferă cea mai simplă cale de comunicare: poți trimite filme, poze, vești sau povești, în orice colț îndepărtat al lumii, fără să te coste nimic. Deci, după cum vezi, avantajele unui blog sunt nemărginite.

Poți da o mână de ajutor oamenilor.

Social Media

Mâna de ajutor reprezintă de fapt plăcerea de a împărtășii celorlalți tot ceea ce știi mai bine. Îndrumările și ideile tale ar putea schimba un om în bine. Experiența într-un anumit domeniu sau pur și simplu experiența ta de viață, poate reprezenta o bogată sursă de inspirație pentru alții. Poți învăța lumea să facă lucruri pe care tu deja le faci foarte bine. Trebuie doar să îți dorești să îi ajuți. Cât timp intenția ta este de a ajuta, ai toate motivele din lume să începi această activitate.

Pe lângă partea bună a lucrurilor, cu siguranța vor veni și cârcotași care vor spune: „De ce să oferim cunoștințele noastre pe de-a moaca? De ce să pierdem timp și energie degeaba? De ce să scriem texte pentru alții? Ce, noi suntem proștii de la care alții să se inspire?”

În această situație, prostul nu va fi niciodată acela care oferă informații gratis, ci acela care nu înțelege de ce informațiile se oferă și gratis…

Câteodată, în viață, aprecierea, sinceritatea și respectul, valorează mult mai mult decât valoarea unor cifre imprimate pe hârtie. O să-mi spui: „Da! Dar eu nu trăiesc cu aprecieri și respect. Trăiesc cu bani!” Da, este adevărat, trăiești cu bani, dar activitățile pe care le desfășori zilnic, conviețuind alături de toți pe care îi ai alături, trebuiesc făcute natural. Nicidecum cerând bani pentru ele. Ar fi culmea să-i ceri bani vecinei doar pentru a o informa că are pătrunjel între dinți… Omul ar trebui să conviețuiască ajutându-se reciproc, din pură inițiativă, nicidecum gândindu-se la bani. Acum să nu credeți că vă pun să-i scoateți pătrunjelul dintre dinții vecinei, doar de dragul de a o ajuta fără bani…

Lăsând gluma la o parte, dacă consideri că poți ajuta cu ceva comunitatea, fă-ți un blog și spune-ți punctul de vedere. Nu te va costa nimic. Dimpotrivă! Există posibilitatea să ai parte numai de aprecieri. A fi apreciat este un lucru mare – așa cum tu ai la dispoziție puterea de a schimba mentalități, așa și ei, la rândul lor, au libertatea de a exprima apreciere și recunoștință față de „cel ce le-a făcut bine”.

Aprecierea și recunoștința, cu care vei fi răsplătit, vor da naștere unor sentimente care te vor motiva să mergi mai departe. Fă-ți blog și o să vezi pe pielea ta avantajele.

Poți câștiga bani.

Bancnote

Dacă ai răbdare și ești încrezător în tot ceea ce faci, cu siguranță vei câștiga și bani. Fie că îți promovezi afacerea, fie că îți promovezi imaginea, instrumentul ideal pentru rotunjirea veniturilor este acum la dispoziția ta. Din scris poți câștiga bani online – Ai nevoie doar de: timp, minte, răbdare, pasiune și determinare.

Abordarea corectă a lucrurilor se stabilește atunci când atracția ta către blog este direct proporțională cu pasiunea și interesul pentru lucrurile care-ți plac. Dacă pui suflet în tot ceea ce faci, cu siguranță vei crea, acel ceva, care-ți va aduce și bani.

Având blog, ai ocazia să fii propriul tău șef.

„Blogul este o unealtă de făcut bani”. Făcând bani, poți pune bazele propriei afaceri. Afacerea o clădești așa cum dorești – ești liber să îți urmezi propriile simțuri.

  • Ai ocazia să îți creezi o afacere profitabilă – depinde cât de mult te implici și cât de bine reușești să îți gestionezi oportunitățile.
  • Sursa de venit poate fi constantă.
  • Nu va mai trebui să muncești pe brânci ca înainte – Programul ți-l faci după bunul plac.
  • Având bani poți angaja oameni care să muncească pentru tine…

Dacă am vorbi despre profit, la un moment dat, după ce vei ajunge la un anumit nivel, vei constata că ai productivitate și când dormi. Este exact ca într-o secvență de film când, te trezești pe la 9, îți săruți nevasta, îți îmbrățișezi copiii…, vă așezați la masă, luați împreună micul dejun, îți bei liniștit cafeaua, citești ziarele, intri pe blog, îți vizualizezi graficele, statisticile, …și constați (fără a fi prea surprins), că a mai trecut o noapte în care mii de oameni ți-au citit articolele și zeci de fani ți-au cumpărat cartea. Oare ce poate fi mai frumos de atât?

Te poți redescoperi.

  • Blogul te va ajuta să-ți regăsești bunătatea și candoarea.
  • Te va învăța cum să-ți deschizi mai ușor mintea.
  • Te va ordona așa cum erai odată.
  • Te va remonta.
  • Vei fii mult mai disciplinat.
  • Vei învăța cum să ignori ușor oboseala.
  • Vei învăța ce înseamnă să zâmbești cu adevărat din suflet…

Poţi crea o lume numai a ta.

  • Tu, un simplu om, prin felul tău de a fi și prin modul de a gândi, poți aduna la un loc, sute, mii, sau poate chiar zeci de mii de oameni cu aceleași pasiuni și calități.
  • Fiind un om inteligent, poți deveni mentorul cititorilor tai (blogul te poate transforma într-un mentor spiritual).
  • Fiind mentor, poți îndruma lumea să gândească cum dorești.
  • Având lumea ta, ești în măsură să construiești reguli pe care alții să le urmeze.

În prezent, blogosfera este un adevărat fenomen – Este un fenomenul care a schimbat și va schimba radical mentalități. Internetul îți oferă zeci de variante de a te dezvolta. Cum să nu vrei să profiți de avantajele unui blog? Cum să nu profiți de toate aceste oportunități când știi că poți obține, cu foarte mare ușurință, tot ce îți dorești?

În viață trebuie să știi un lucru: evoluția ta ca om va fi determinată de pasiunea și plăcerea cu care vei duce la bun sfârâit planurile propuse. Blogul este o platformă special concepută pentru a te ajuta să îți atingi scopul – Menirea lui principală este să te ajute să reușești să devii ceea ce încă nu ești.

WARNING:
Writing a blog is like having a child: both need to be fed regularly and can cause lost sleep.